Proiect finanțat din Fondul pentru Mediu, în cadrul Programului vizând educația și constientizarea publicului privind protecția mediului.

Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este de dezvolta un comportament responsabil și prietenos cu mediul atât la nivelul societății cât și la nivelul fiecărui cetățean.

Înainte de orice acțiuni și activități menite să contribuie la realizarea acestui scop stă un tip de activitate care constituie baza educației pentru mediu: instruirea (informarea, punerea în temă, formarea deprinderilor de bază).

În cadrul proiectului „ECO ECOURI” finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului, Asociația Clar și Centrul Școlar de Educație Inclizzivă Aurora Reșița au realizat, în perioada mai 2024 –  septembrie E2025, 3 sesiuni de instruire la care au participat peste 750 elevi, în serii de cca 20 de elevi.

Cele trei sesiuni de instruire au urmărit abordarea a diferite probleme de mediu, astfel:

* Sesiune de instruire ”Viitor curat” –  având ca obiect teme de reducere a poluării și sustenabilitate în domeniul protecției mediului, abordându-se următoarele probleme de mediu: schimbări climatice /dezastre naturale/eroziunea solului/ inundaţii/secetă/încălzire globală; efectele gazelor cu efect de seră asupra mediului; stimularea utilizării transportului cu emisii scăzute (transport public, transport alternativ, biciclete, autovehicule electrice etc.).

* Sesiune de instruire ”Cel mai valoros aur: aurul verde” având ca obiect teme de protecție juridica a ariilor protejate și prevenirea tăierilor ilegale de arbori, abordându-se următoarele probleme de mediu: tăierea ilegală a pădurilor; exploatarea necontrolată a resurselor pământului şi epuizarea resurselor naturale; protecţia ariilor naturale protejate; agricultura intensivă şi repercusiunile acesteia asupra mediului; protecţia biodiversităţii.

* Sesiune de instruire ”Protecția mediului: problemă globală” – având ca obiect teme privind măsurile de ordin juridic adoptate de Uniunea Europeană pentru protejarea mediului înconjurător, abordându-se problema drepturilor şi a obligaţiilor de mediu care le revin cetăţenilor şi instituţiilor publice locale.